© Caiet de cântece - Bogdan Constantin 2011 Aruncarea în valuri Iubita mea, să ne-aruncăm în mare Împleticiţi în sare şi guvizi Să fie mare templul nunţii noastre Pe urmă, uşa templului s-o-nchizi. Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge Şi te sărut cu univers cu tot Pe zarea sfâşiată de catarge Plutim râzând şi ne iubim înot. Iubita mea, să ne-aruncăm în mare Şi să trăim în mare neînfrânt Să ne luăm dacă voieşti la vară Trei săptămâni concediu pe pământ. Ţi-am spus de mult că pe pământ sunt rele, Ţi-am spus că marea-I căpătâiul meu, Ţi-am pregătit o flotă scufundată Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu Iubita mea, să devenim acvatici, Pământul care suntem ni-I destul Sătulă esti de cele pământene, De cele pământene sunt sătul. Ne vor privi prin sute de binocluri, Se vor uita ca la un alt prăpăd Mirându-se că doi fusesem parcă Şi ei pe mare numai unul văd. Dar nu-I nimic, la vom plăti aceasta, Vom reveni în anul 2000 Cu plete-ncărunţite mult de sare Şi-n braţe cu o mare de copii. E H7|E E7|A|E|A|E|E H7|E|| A|A|A|E|E|H7|H7|E||