Metoda de chitara concepută de Bogdan Constantin Scurt istoric Chitara simplă, clasică, denumită astăzi şi rece (pentru a o deosebi de cea electrică), este un instrument de o îndepărtată provenienţă în timp şi spaţiu. Ţările în care s-a stabilit şi a cunoscut strălucirea sunt Spania (care a preluat-o de la arabi) şi Italia, ajungând ulterior în ţările Americii Latine. La prima vedere, chitara apare ca o vioară dilatată, dar cu conturul mai simplificat, cu gâtul mai lat şi mai lung, tastiera fixată pe el fiind divizată vizibil pentru a uşura digitaţia. Pe faţa instrumentului se află o deschizătură circulară, necesară propagării sunetului. În varianta de astăzi, după mai multe încercări de a face chitara un instrument din ce în ce mai bun, s-a ajuns la varianta cu şase corzi. Prin dublarea la octavă a celor şase corzi, s-a ajuns şi la chitara cu doisprezece corzi (Engleză - "duble six"). Instrument ideal pentru acompaniament, chitara este capabilă să redea şi „singură" compoziţii de înaltă valoare muzicală, unele dintre acestea fiind chiar din cele dedicate altor instrumente. Astfel, marele chitarist Andres Segovia, ne-a demonstrat încântătoare performanţe din care nu au fost omise lucrări de J.S.Bach. Nu au lipsit nici solicitările directe din partiturile unor compozitori ca: Rossini, Verdi, Berlioz, Mahler şi mulţi alţii. Cu un sunet rotund şi cald, chitara simplă degajă o poezie sensibilă şi o nobleţe aparte, distanţându-se astfel de agresivitatea metalică şi incisivă a chitarei electrice.