© Caiet de cântece - Bogdan Constantin 2011 PĂDURE NEBUNĂ   1.O vară întreagă m-a ţinut pădurea Cu faţa în iarbă şi gândul aiurea Iar acum în toamnă la plecare Se tânguie că mă rup din inima ei şi o doare. R: Pădure, pădure nebună În fiecare noapte cu lună Voi rătăci fără ţintă agale Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale. 2.În fiecare noapte de iarnă Umbra mea albă va veni să se-aştearnă Ca o ursoaică cu puii ucişi La umbra stejarilor trădaţi de frunziş. 3.Voi veni în fiecare dimineaţă Uneori ca o umbră alteori ca o ceaţă Ori ca o negură, ori ca o brumă Voi veni, voi veni, nu te mai tângui pădure nebună.