© Caiet de cântece - Bogdan Constantin 2011 Sacra banalitate Pe toate scenele din lume Mereu, mereu acelaşi nume Mereu, mereu, mereu aceiaşi doi, Un El şi-o Ea, aceeaşi dramă Până ce ea devine mamă Aceeaşi doi suntem, suntem şi noi. Ea şi El Sunt la fel Fiecare cuplu este sfânt Dar ca noi, Ca noi doi Nu e totuşi nimeni pe pământ. În Biblie şi Odiseea, Mereu bărbatul şi femeia Într-o-ncleştare fără de sfârşit, Cu sinucideri şi speranţe Cu ministere de finanţe, Impozit care trebuie plătit. Şi, Doamne, ce banalitate, Le ştim de la-nceput pe toate Toate iubirile se nasc şi mor, Şi, totuşi, eu cu nebunie Mă dăruiesc cu totul ţie Iubindu-te-mpotriva tuturor. De-ar fi ca şapte, opt planete Aceeaşi dramă s-o repete Eu piesa mea o joc pân-la final, Mereu, mereu aceeaşi dramă Ne înrobeşte şi ne cheamă Şi te iubesc eroic de banal. Din jugul meu cu două locuri Aprind în toată lumea focuri Şi mâna stângă este facla mea, Şi din adresă în adresă, Mereu, mereu aceeaşi piesă Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora. Mai vrem să mergem şi-astă-seară La drama ce ne comandară Să fim actorii tragicului rol, Un El şi-o Ea de-a pururi fi-vor, Jucăm stimate dom’ regizor Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol. V-aţi plictisit, poftiţi acasă, Singurătatea-i mai frumoasă Decât orice orgoliu omenesc Şi-ţi spun când nimeni nu mai este, Originala mea poveste, Ca la-nceputul lumii te iubesc. Jucăm în piesa ce consacră Banalitatea cea mai sacră, Banalitatea că mai suntem vii, Şi mai strigăm din şapte arte, Strigăm de dincolo de moarte Trăiască bucuria de-a iubi.