© Bogdan Constantin 2011 A continuat să studieze contrabasul încă 2 ani, după care în clasa a XI-a a fost admisă la secţia de canto clasic a liceului, unde a şi terminat în 1997 cu atestat (nota 10). În timpul liceului a făcut parte din corul de cameră "Consonance" cu care a efectuat numeroase turnee în ţară şi străinătate şi cu care a obţinut numeroase premii. În 1997 va debuta cu rolul Santuza din "Cavaleria Rusticană" pe scena Ateneului Român ca solistă alături de corul şi orchestra Liceului "Dinu Lipatti" sub bagheta lui Nicolae Racu. Va urma 2 ani cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, iar în anul 2000 va fi admisă printre primii la Facultatea de Interpretare Muzicală, secţia canto la clasa maestrului Ionel Voineag şi Andreiana Roşca. În 2002 va interpreta ca solistă alături de orchestra Filarmonicii "George Enescu", unde era şi angajată din 2001, Simfonia nr.2 pentru solişti cor şi orchestră "Lobegezang" de F.M. Bartholdi sub bagheta lui Charles Olivieri Munroe. Obţine în mai 2003 premiul II la concursul de lied "Ionel Perlea", iar în noiembrie premiul II şi premiul special "Valentina Creţoiu" la concursul "Mihail Jora". Participă de asemenea la concursul Internaţional "George Enescu" 2003 şi la "Reigne Elisabeth" Bruxelles 2004. Participă la numeroase concerte în Bucureşti: Radio, Ateneul Român, Sala Dalles, Casa de cultura a Ministerului de Interne, Muzeul "George Enescu", Universitatea Naţională "Ciprian Porumbescu", în ţară: Constanţa, Braşov, Arcuş, Sibiu - unde participă, în iunie 2004, în rolul Zâna unu - în opera "Rusalka" de Dvorak o producţie ceho-româno-elvetiană. De asemenea în septembrie 2004 va interpreta ca solistă alături de corul şi orchestra Liceului "Dinu Lipatti" sub bagheta lui Nicolae Racu, pe scena Ateneului Român "Requiem" de W.A. Mozart. Mulţumită părinţilor care i-au fost alături şi au susţinut-o în tot ce a făcut şi datorită unei munci continue Mădălina continuă să cânte cu aceeaşi dăruire şi transpunând parcă în fiecare lucrare interpretată mesajul din "Nu omorâţi acest Pământ"….