Deşi au mai fost pe piaţă câteva lucrări cu acelaşi profil, marele avantaj al acestei metode este acela că este creată în limba română. Această metodă vine în ajutorul celor care deşi vor să înveţe să cânte la chitară, nu au timpul necesar să meargă la un curs. Folosind această metodă nu mai sunteţi obligaţi să respectaţi un anumit orar, ci atunci când aveţi timp liber “chemaţi profesorul la voi” cu ajutorul calculatorului.

Este un curs pentru începători şi se adresează în general copiilor între 6 – 18 ani dar nu numai lor, ci oricărei persoane dornice să înveţe acest instrument. Limbajul este “adaptat” pentru cei neiniţiaţi în “tainele” muzicii, folosind cuvinte cât mai accesibile şi cât mai pe înţelesul tuturor.

Toate definiţiile şi toţi termenii muzicali sunt explicaţi pe larg

Noţiuni de teorie elementară, pe care le-aţi pierdut sau nu le-aţi înţeles la şcoală, sunt prezentate aici pentru a vă putea ajuta la descifrarea corectă a unor partituri. O mulţime de acorduri, cântece şi stiluri de articulaţie, vă stau la dispoziţie. Pentru a avea o explicaţie cât mai clară am introdus mai multe filme.

Tot aici este prezentată (pentru cei care nu cunosc) scriitura TAB – cum se scrie şi cum se citeşte în acest format.

 

Scurt istoric

Chitara simplă, clasică, denumită astăzi şi rece (pentru a o deosebi de cea electrică), este un instrument de o îndepărtată provenienţă în timp şi spaţiu. Ţările în care s-a stabilit şi a cunoscut strălucirea sunt Spania (care a preluat-o de la arabi) şi Italia, ajungând ulterior în ţările Americii Latine. 

La prima vedere, chitara apare ca o vioară dilatată, dar cu conturul mai simplificat, cu gâtul mai lat şi mai lung, tastiera fixată pe el fiind divizată vizibil pentru a uşura digitaţia. Pe faţa instrumentului se află o deschizătură circulară, necesară propagării sunetului. În varianta de astăzi, după mai multe încercări de a face chitara un instrument din ce în ce mai bun, s-a ajuns la varianta cu şase corzi. Prin dublarea la octavă a celor şase corzi, s-a ajuns şi la chitara cu doisprezece corzi (Engleză – “duble six”). Instrument ideal pentru acompaniament, chitara este capabilă să redea şi „singură” compoziţii de înaltă valoare muzicală, unele dintre acestea fiind chiar din cele dedicate altor instrumente.

Astfel, marele chitarist Andres Segovia, ne-a demonstrat încântătoare performanţe din care nu au fost omise lucrări de J.S.Bach. Nu au lipsit nici solicitările directe din partiturile unor compozitori ca: Rossini, Verdi, Berlioz, Mahler şi mulţi alţii. Cu un sunet rotund şi cald, chitara simplă degajă o poezie sensibilă şi o nobleţe aparte, distanţându-se astfel de agresivitatea metalică şi incisivă a chitarei electrice.

– Chitara „clasică” este instrumentul solo care interpretează o partitură muzicală, de obicei aparţinând muzicii clasice.

Chitara clasică este fabricată după un model vechi de 150 de ani. Primele modele au apărut în Spania și Italia, în sec. XV.
Se utilizează în diverse stiluri muzicale: de la flamenco, la muzica clasică, la folk și jazz.

– Chitara „de acompaniament”  poate fi atât chitara cu corzi metalice, cât şi cea electrică, cea din urmă fiind inclusă într-o formaţie ( alături de o chitară bass, o orgă şi un set de tobe).

– Chitara „folk” este cea cu corzi metalice, cu care interpretul se acompaniază. În cele ce urmează, noi nu ne vom ocupa de chitara clasică, ci de chitara folk, care foloseşte acelaşi limbaj ca şi chitara de acompaniament.

Lecţia următoare: Câteva date tehnice