Dacă totul a mers bine şi aţi studiat corespunzător exerciţiile anterioare, putem face un mare pas înainte, învăţând prima noastră melodie. Aceasta se bazează pe doar trei acorduri: Em, G şi D. Dacă vă uitaţi puţin prin acordurile cântecului, veţi observa că la Refrenul 2 avem o măsură pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Este o măsură de 2/4 (două pătrimi) şi, la fel ca la măsura de 4/4 (patru pătrimi), cifra de sus ne arată câţi timpi avem în acea măsură. În cazul acesta este vorba de doi timpi. Toată melodia este cântată în măsură de 4 timpi, numai măsura de Re major din Refrenul 2, în faţa căreia se află scris 2/4 se va cânta în măsura de 2 timpi. Mai pe înţelesul vostru, pentru acea măsură vom articula de două ori de sus în jos.
Vom folosi articulaţia pe care tocmai aţi învăţat-o. Aceasta este folosită la întreg cântecul cu excepţia Refrenului 2, unde avem câte două acorduri într-o măsură şi vom folosi următoarea articulaţie: pentru fiecare acord doar primii doi timpi din formula ritmică pe care am învățat-o.
La fântână
Strofa I
La fântână la izvor,
Se-ntâlneşte dor cu dor,
Se sărută până mor
Şi-şi fac voia ochilor.
Refren
Adă bade ziua spusă,
Să mă văd la tine dusă,
Şi să nu mai ducem dor,
Că ni-i greu inimilor.
Refren 2
Adă bade, adă bade ziua spusă,
Să mă văd, să mă văd la tine dusă,
Şi să nu şi să nu mai ducem dor,
Că ni-i greu, că ni-i greu inimilor.
Strofa II
La fântână sub cel fag,
Se-ntâlneşte drag cu drag,
Se sărută până zac,
Voia inimii şi-o fac.
Strofa III
Bade, dac-aş şti că vii,
Drumul ţi l-aş pietrui,
Şi te-aş aştepta în prag,
Ca să vezi cât mi-eşti de drag
Ascultaţi cu mare atenţie melodia.
Încercaţi apoi să învăţaţi acordurile ca pe un simplu exerciţiu. După ce aţi repetat acordurile şi le ştiţi foarte bine puteţi memora şi versurile.
După aceea puteţi încerca să le cântaţi împreună.
Lecţia următoare: Mai departe